SuperMutant Magic Academy

Descoperim aici o abordare a genului supranatural care răstoarnă complet clișeele clasice de tip super-erou. În „SuperMutant Magic Academy”, Jillian Tamaki nu se concentrează pe salvarea lumii, ci pe realitatea brută, plină de „ennui” și incertitudine, a adolescenței. Deși personajele posedă puteri extraordinare, miza narativă rămâne ancorată în banalul cotidian: dragoste neîmpărtășită, experimente eșuate la ora de științe și crize de identitate. Structura de tip bandă desenată scurtă permite un ritm alert, unde umorul sec și ireverența alternează cu momente de o melancolie profundă. Merită menționat că, spre deosebire de My Hero Academia, Vol. 2 de Kohei Horikoshi, unde antrenamentul puterilor este central, aici magia este adesea o simplă distragere de la dramele sociale din liceu. Cartea amintește de Skim prin explorarea stărilor de anxietate și a relațiilor complexe dintre elevi, dar se diferențiază prin doza sa ridicată de absurd și satiră. Jillian Tamaki reușește să deconstruiască tropii „școlii de magie” într-o manieră mult mai matură și introspectivă decât am vedea în lucrări precum The Okay Witch and the Hungry Shadow. Reținem precizia devastatoare a glumelor și calitatea grafică de excepție, specifică unei ilustratoare de talia lui Tamaki. Dacă în They Say Blue autoarea explora lumea prin ochii inocenței, aici ea plonjează în haosul hormonal al pubertății, oferind o perspectivă onestă despre ce înseamnă să fii diferit într-o lume care, în esență, este preocupată de lucruri mult mai mărunte decât sfârșitul universului.