Sunset Park

La suprafață, Sunset Park pare a fi o cronică socială a Americii post-criză, un inventar al eșecului economic și al deziluziei. Însă, pe măsură ce pătrundem în intimitatea personajelor, descoperim o meditație profundă și tandră despre fragilitatea legăturilor umane și despre nevoia viscerală de a repara ceea ce este stricat. Apreciem modul în care Paul Auster aduce împreună o distribuție eclectică — de la un tânăr care fotografiază obsesiv resturile lăsate în urmă de familii evacuate, până la un activist care conduce un „spital” pentru obiecte defecte — într-o casă ocupată din Brooklyn. Această micro-comunitate devine un ultim refugiu în fața unei lumi care pare să se dezintegreze.

Pe același raft cu Exit Ghost de Philip Roth, această carte se distinge prin căldura neașteptată cu care își privește personajele, înlocuind cinismul cu o melancolie luminoasă. Dacă în Brooklyn Follies autorul explora „nebunia” și hazardul fericit, în Sunset Park regăsim o maturitate sobră, ancorată în realitatea dură a anului 2008. Găsim aici ecouri ale obsesiilor sale constante pentru identitate și destin, însă tratate cu o urgență politică și socială mai accentuată decât în The Book of Illusions sau Moon Palace. Stilul este fluid, aproape cinematografic, alternând perspectivele cu o precizie care nu sacrifică nicio clipă emoția pură. Este un roman despre supraviețuire, nu doar financiară, ci mai ales spirituală, într-un New York care își linge rănile.