Strandbeest

În deschiderea acestui volum fascinant, criticul Lawrence Weschler ne propune o lentilă de lectură ce transcende simpla documentare a unui obiect de artă, invitându-ne să privim sculpturile lui Theo Jansen ca pe niște entități aflate la granița fragilă dintre regnul biologic și cel sintetic. Remarcăm modul în care autorul, fidel stilului său de a explora intersecția dintre artă și știință — așa cum a făcut-o și în Mr. Wilson's Cabinet Of Wonder — reușește să dea voce unor structuri din plastic care, sub rafalele vântului de pe coasta olandeză, par să capete un metabolism propriu. Ne-a atras atenția în mod deosebit calitatea tactilă și vizuală a producției TASCHEN GmbH. Fotografiile semnate de Lena Herzog transformă scheletele articulate ale acestor „Strandbeests” în siluete fantomatice, aproape organice. Ca și în DORM de Isabelle Andriessen, volumul pune în valoare capacitatea materialelor sintetice de a mima viața și de a poseda o formă de agenție, dar cu un accent pe mecanica ingenioasă a vântului și pe evoluția darwiniană a formelor, spre deosebire de accentul pe descompunere sau metabolismul chimic din lucrarea lui Andriessen. Experiența de lectură este una contemplativă, dictată de ritmul cadrelor alb-negru care surprind creaturile „păscând” pe plaje sau schimbându-și direcția la întâlnirea cu apa. Merită menționat că această lucrare continuă preocuparea lui Weschler pentru percepție, temă centrală și în Seeing Is Forgetting the Name of the Thing One Sees, transformând o invenție inginerească într-o meditație filosofică despre ce înseamnă, cu adevărat, să fii viu.