Sing Me Forgotten

Jessica S. Olson reușește să transforme atmosfera somptuoasă și melancolică a operei într-un decor viu pentru o fantezie gotică ce vibrează de emoție. În Sing Me Forgotten, muzica nu este doar un fundal sonor, ci un instrument de putere și transformare. Remarcăm modul în care autoarea construiește izolarea personajului Isda, o tânără salvată de la moarte doar pentru a deveni o „fantomă” utilă proprietarului operei, Cyril. Experiența de lectură este una senzorială: simțim ecoul ariilor în sălile pustii și greutatea amintirilor pe care Isda le modelează cu vocea sa.

Pe raftul de artă și beletristică, alături de Strange Sweet Song de Adi Rule, acest volum se distinge prin abordarea sa întunecată și subversivă asupra mitului frumuseții și al monstrului. În timp ce alte reinterpretări se concentrează pe romantismul tragic, Olson alege să exploreze prețul libertății și transformarea necesară a unei femei care refuză să mai fie o simplă unealtă. Comparativ cu The Memory Thief de Lauren Mansy, unde amintirile sunt monedă de schimb, în Sing Me Forgotten acestea devin o punte emoțională între Isda și Emeric Rodin, tânărul a cărui voce îi spulberă singurătatea.

Apreciem continuitatea stilistică a autoarei; la fel ca în lucrarea sa anterioară, A Forgery of Roses, Jessica S. Olson împletește arta cu elemente de mister și magie întunecată. Dacă în volumul precedent pictura era poarta către supranatural, aici muzica clasică occidentală devine vehiculul prin care personajele își caută identitatea. Este un roman care nu se teme să îmbrățișeze latura „monstruoasă” a eroinei pentru a-i oferi o voce autentică într-o lume care a încercat să o reducă la tăcere.