Set My Heart To Five

Notăm cu interes cum Set My Heart To Five se folosește de convențiile genului science-fiction pentru a livra, de fapt, o meditație profundă și adesea ilară asupra naturii umane. Deși cadrul este unul distopic — ne aflăm în 2054, într-o lume în care internetul este inaccesibil, iar luna a fost distrusă — autorul Simon Stephenson evită clișeele apocaliptice în favoarea unei explorări intime a conștiinței artificiale. Reținem perspectiva inedită a lui Jared, un android stomatolog care, contrar programării sale, începe să plângă în fața unui film clasic și decide să devină scenarist pentru a-și salva specia.

Această tranziție de la logică la sentiment este redată cu un umor fin, dar și cu o melancolie care subversează așteptările cititorului de literatură speculativă. Ritmul narativ amintește de cel din Nothing To See Here de M T McGuire prin modul în care absurdul situațiilor este tratat cu o seriozitate candidă, dar structura lui Stephenson este mult mai ancorată în nostalgia cinematografică și în dorința universală de a aparține. Dacă în alte scrieri despre inteligența artificială accentul cade pe conflictul tehnologic, aici accentul cade pe „eroarea” umană de a simți prea mult. Merită menționat că textul reușește să mențină un echilibru fragil între satira socială și empatia pură, oferind o voce distinctă unui protagonist care învață să fie om prin intermediul artei, chiar și atunci când planurile sale se izbesc de realitatea haotică a lumii exterioare.