Quantifying Aristotle

Evoluția istoriei științei a demonstrat în ultimele decenii că rădăcinile modernității sunt mult mai adânc înfipte în solul scolasticii medievale decât s-a crezut inițial. Apreciem modul în care Quantifying Aristotle reevaluează dogma incompatibilității dintre fizica calitativă a lui Aristotel și rigoarea matematică a științei noi. Remarcăm efortul autorilor de a documenta modul în care grupul cunoscut sub numele de „Calculatoxii de la Oxford” a forțat limitele conceptuale ale aristotelismului prin introducerea tehnicilor de cuantificare în secolul al XIV-lea. Structura volumului reflectă o progresie de la fundamentele fizicii medievale — cum este studiul lui Cecilia Trifogli despre încetarea unui instant de timp — către aplicații complexe în logică și teologie. Capitolele dedicate lui Thomas Bradwardine și Richard Kilvington sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care „noua regulă a mișcării” a prefigurat cinematica modernă. Cartea nu se limitează la un studiu de nișă, ci urmărește recepția acestor idei în universitățile din Europa Centrală și influența lor până în epoca lui Leibniz. Această lucrare completează perspectiva oferită de Calculating Ethics in the Fourteenth Century de Edit Anna Lukács. În timp ce volumul lui Lukács se concentrează pe modul în care metodele logico-naturale au redefinit rațiunea practică și etica, Quantifying Aristotle extinde analiza asupra întregului aparat metodologic al filozofiei naturii, demonstrând că matematica nu a fost un corp străin inserat în aristotelism, ci un instrument de expansiune a acestuia. Este o lectură densă, publicată de Brill, care reușește să aducă în prim-plan autori puțin studiați, oferind o resursă indispensabilă pentru înțelegerea tranziției de la scolastică la revoluția științifică.