Pushing Ice

Notăm cu interes cum Alastair Reynolds reușește să se distanțeze de arhitectura complexă a seriei Revelation Space pentru a ne oferi în Pushing Ice o perspectivă singulară și copleșitoare asupra destinului umanității. Dacă în lucrări precum Machine Vendetta autorul se concentra pe ordinea democratică a orașelor orbitale, aici miza este mutată la marginea sistemului solar, unde un echipaj de mineri pe asteroizi este forțat să intercepteze o lună a lui Saturn care părăsește subit orbita. Reținem aici amprenta inconfundabilă a unui scriitor care, înainte de a fi romancier, a fost astrofizician la Agenția Spațială Europeană: tehnologiile prezentate nu sunt simple artificii narative, ci construcții ce respectă legile fizicii, chiar și atunci când ating scări monumentale. Atmosfera te trimite cu gândul la On the Steel Breeze, prin felul în care expansiunea omului în cosmos este tratată cu o seriozitate aproape clinică, deși Pushing Ice marchează o voce proprie prin modul în care izolează personajele într-o cursă contra-cronometru ce se întinde pe mii de ani. Recomandăm atenție sporită detaliilor despre „gheața” care dă titlul cărții — o substanță ce sfidează înțelegerea actuală și care devine motorul unei drame umane profunde, unde timpul și distanța devin inamici la fel de reali ca lipsa oxigenului. Este o operă spațială de o anvergură uluitoare, care păstrează rigoarea din Eversion, dar o aplică pe o pânză cosmică mult mai vastă.