Pure Trance

Ne-a atras atenția, încă de la primele pagini, contrastul fascinant dintre estetica 'kawaii' și brutalitatea unei lumi subterane unde supraviețuirea depinde de o pastilă cu efecte secundare devoratoare. În Pure Trance, omenirea s-a retras în adâncuri după Al Treilea Război Mondial, dar prețul plătit pentru viață este hiperoexia — o foame insațiabilă declanșată de medicamentul care îi ține în viață. Apreciem modul în care Junko Mizuno transformă un spital aflat în paragină sub conducerea tiranică a lui Keiko Yamazaki într-o scenă pentru fantezii science-fiction bizare, de la safariuri cu extratereștri la experimente medicale grotești.

Remarcăm stilul vizual inconfundabil al autoarei, care reușește să facă din cruzime ceva bizar de adorabil. Ca și în Pure de Julianna Baggott, explorăm viața într-un mediu protejat (un oraș subteran versus un dom) și segregarea socială care rezultă din supraviețuire, dar Pure Trance se diferențiază printr-o perspectivă suprarealistă și un umor negru acid, specific culturii manga underground. Dacă în alte lucrări ale sale, precum Little Fluffy Gigolo Pelu Vol.2 sau Junko Mizuno's Hell Ladies, artista miza pe fuziunea dintre erotism și teroare, aici ea pune accent pe o critică socială a consumerismului și a dependenței farmaceutice.

Experiența lecturii este una intensă, ritmată de ilustrațiile detaliate care ocupă fiecare pagină a acestui format paperback. Nu este doar o bandă desenată, ci un vis febril în care asistentele medicale se luptă pentru putere, iar dragostea pentru un idol pop se împletește cu ororile laboratorului. Este o lucrare definitorie pentru stilul 'Gothic Lolita' aplicat în narațiunea grafică, oferind o estetică pe care am regăsit-o și în documentarele despre cultura vizuală japoneză contemporană.