Proxy Mom: My Experience with Post Partum Depression

Găsim în Proxy Mom o structură narativă vizuală care deconstruiește mitul maternității idilice printr-o succesiune de cadre oneste și pline de empatie. Suntem de părere că alegerea formatului de roman grafic, susținut de cele 152 de ilustrații semnate de Mathou, permite o explorare mult mai viscerală a stărilor prin care trece Marietta după nașterea micuței Zoe. Povestea nu urmează un parcurs liniar al fericirii, ci se concentrează pe prăpastia dintre așteptări și realitatea brutală a unei mame care nu își mai recunoaște corpul și care simte că instinctul matern întârzie să apară.

Credem că forța narativă a lui Adrienne Martini din Hillbilly Gothic — dar cu un glas propriu, mult mai axat pe dialogul vizual — se regăsește în modul în care Sophie Adriansen tratează prăbușirea emoțională fără a sacrifica umorul salvator. Dacă în Nina Simone in Comics! autoarea explora lupta pentru emancipare și drepturi civile, în Proxy Mom mută focusul către o bătălie interioară la fel de acerbă: cea pentru sănătatea mintală și acceptarea de sine. Stilul este direct și curajos, amintind de onestitatea tăioasă din Something To Live For de Laura Canty, însă beneficiind de delicatețea desenului care îndulcește momentele de maximă vulnerabilitate.

Este un volum care nu se teme să pună întrebări incomode: „Voi reuși să îmi iubesc bebelușul?” sau „Ar fi o mamă de împrumut mai potrivită?”. Sophie Adriansen reușește să transforme o experiență izolatoare într-o mână întinsă cititorului, demonstrând că drumul spre reziliență trece prin recunoașterea propriilor limite.