Perfect Timing: When it comes to love, does the timing have to be perfect?

Proza lui Owen Nicholls posedă o fluiditate vizuală aparte, trădând experiența sa de scenarist prin scene construite cu o precizie ritmică ce amintește de montajul unui film clasic. În Perfect Timing, descoperim o poveste de dragoste modernă care refuză să se sprijine pe clișeele facile ale genului, preferând în schimb să exploreze mecanica fragilă a oportunităților ratate. Subliniem modul în care Nicholls folosește fundalul artistic — efervescența Festivalului din Edinburgh — pentru a ancora relația dintre Jess și Tom într-o realitate vibrantă, unde umorul ei și muzica lui devin limbaje complementare.

Stilul are ceva din proza lui Sarra Manning în London, With Love, fără să fie o imitație — acolo unde Manning se concentrează pe geografia urbană a Londrei ca martor al unei iubiri de două decenii, Nicholls alege să investigheze modul în care succesul profesional devine paradoxal un obstacol în calea intimității. Reținem o evoluție față de lucrarea sa anterioară, Love, Unscripted; dacă acolo autorul deconstruia mitul iubirii ca în filme prin ochii unui proiecționist, aici el mută reflectorul pe ideea de sincronizare absolută, întrebându-se dacă dragostea poate supraviețui atunci când ritmul vieții celor doi protagoniști încetează să mai bată în unison. Este un roman despre „aproape”, despre momentele în care ești în culise în timp ce persoana iubită este sub lumina reflectoarelor, scris cu o căldură melancolică ce evită sentimentalismul excesiv.