...or Worse

Notăm cu interes apariția traducerii în limba engleză a Seminarului XIX, o lucrare ce vine să completeze o lacună critică în înțelegerea tranziției către „ultima învățătură” a lui Jacques Lacan. Dacă în etapele anterioare atenția era concentrată pe dialectica subiectului și pe primatul Marelui Altul, acest volum propune o ruptură radicală: trecerea de la ontologie la henologie. Reținem că pilonul central al acestor prelegeri este axioma „Nu există relație sexuală”, o formulă care demontează iluzia armoniei predeterminate între sexe, înlocuind-o cu un „tir în orb” guvernat de contingență.

Merită menționat modul în care Jacques Lacan își revizuiește propriul aparat conceptual, abandonând graficele și suprafețele topologice în favoarea teoriei nodurilor — inele de sfoară unde fiecare reprezintă un „Unu” nelegat. Această structură reflectă o schimbare de paradigmă: discursul nu mai este privit ca un simulacru, ci caută un punct de plecare direct în Real. Volumul extinde cadrul propus de The Not-Two de Lorenzo Chiesa, care analizează logica divinității și a incompletitudinii, aducând date noi despre modul în care „Unul-singur” domină experiența bucuriei (jouissance) autoerotice.

În contextul operei sale, Seminarul XIX reprezintă o răsturnare a temelor din The Object Relation sau Transference. Dacă în acele lucrări timpurii accentul cădea pe relația cu obiectul sau pe dorința mediată de Altul, aici Jacques Lacan promovează bucuria (jouissance) în detrimentul dorinței și respinge Ființa ca fiind o simplă aparență. Este un text dens, care reconfigurează ordinea simbolică drept o simplă reiterație a Unului în Real, oferind o perspectivă indispensabilă asupra „unidividualismului” modern.