Nina Simone's Gum

Joi, 1 iulie 1999. Ecoul ultimelor note cântate de Nina Simone încă vibrează în aerul de la Royal Festival Hall. În timp ce sala se golește, un bărbat se furișează pe scenă, nu pentru un autograf, ci pentru un rest de gumă de mestecat lăsat pe pian. Acel bărbat este Warren Ellis, iar gestul său, aparent bizar, devine punctul de plecare pentru una dintre cele mai neașteptate meditații despre artă și memorie. Apreciem în acest volum nu doar cronica unei obsesii de două decenii, ci modul în care autorul transformă un obiect cotidian într-un artefact sacru. Observăm o schimbare radicală de ton față de lucrările care l-au consacrat pe Ellis. Dacă în Transmetropolitan Book One sau The Planetary Omnibus autorul explora cinismul social și structurile complexe de putere prin lentila benzii desenate, în Nina Simone's Gum el își dezvăluie vulnerabilitatea. Relația dintre biograf și subiect este aici una de devotament mistic; Ellis nu scrie o biografie convențională a Ninei Simone, ci o biografie a influenței ei asupra propriului său spirit creativ. În aceeași familie cu The Sick Bag Song de Nick Cave, volumul adaugă o dimensiune tactilă și aproape fetișistă procesului de creație. Dacă lucrarea lui Cave transforma șervețelele de avion în suport pentru poezie și efemeritate, Ellis merge un pas mai departe, investind un reziduu biologic cu proprietățile unei relicve. Este o lectură cu un ritm introspectiv, care ne invită să reevaluăm micile detalii ale existenței noastre care, prin atenție și iubire, pot deveni busole artistice.