Naphthalin

Ce facem cu moștenirea tăcerilor și a resentimentelor care se adună în colțurile întunecate ale unei case vechi? În Naphthalin, suntem martorii unei călătorii interioare dureroase, dar necesare, pe care Rocío, o tânără de 19 ani, o întreprinde în Argentina anului 2001. Pe fundalul unei țări prăbușite economic, tânăra se instalează în casa recent decedatei sale bunici, Vilma, descoperind că zidurile adăpostesc mai mult decât obiecte vechi: ele păstrează ecoul unei vieți marcate de izolare și amărăciune. Observăm cum Sole Otero construiește o narațiune vizuală densă, în care praful și mirosul de naftalină devin metafore pentru traumele neprocesate ale mai multor generații. La intersecția dintre Violeta de Isabel Allende și Nostalgia de Ermanno Rea, această carte combină saga familială ce traversează decenii cu nevoia viscerală de a confrunta propria origine pentru a putea privi spre viitor. Merită menționat că stilul artistic al autoarei, deși își are rădăcinile în ilustrația de carte pentru copii — așa cum am văzut în adaptări precum Little Red Riding Hood — capătă aici o profunzime matură și melancolică. Față de explorările istorice din Witchcraft, Naphthalin (cunoscută și sub titlul Mothballs) este o lucrare mult mai personală și introspectivă, în care formatul de roman grafic permite o redare unică a trecerii timpului și a modului în care memoria deformează spațiul locuit.