Motion Sickness

Atmosfera din Motion Sickness te trimite cu gândul la Moth; Or How I Came to Be with You Again de Thomas Heise, prin prisma călătoriilor hipnotice prin Europa și a meditației asupra memoriei, deși perspectiva feminină a lui Lynne Tillman marchează o voce proprie, mult mai ancorată în hazardul întâlnirilor fortuite. Notăm cu interes felul în care viața naratoarei devine un carusel de coincidențe, transformând spațiul european — de la hotelurile din Londra la dealurile Italiei parcurse într-un taxi — într-un laborator al identității. Credem că forța acestui roman rezidă în capacitatea de a transforma privirea estetică într-o experiență viscerală. La fel ca în Optic Nerve de Maria Gainza, arta nu este doar decor, ci un filtru prin care realitatea este decodată; fie că este vorba despre obsesia pentru Velázquez a unei prietene din Paris sau căutarea lucrărilor lui Henry Moore, fiecare referință culturală servește drept ancoră pentru o minte aflată în derivă. În contextul operei sale, dacă în American Genius, A Comedy Tillman explora izolarea într-o proză hipnotică și digresivă, aici ea alege mișcarea perpetuă. Motion Sickness funcționează ca un picaresc modern, unde structura narativă oglindește starea de rău de mișcare a spiritului: o succesiune de cadre onirice, uneori dure, alteori pline de umor negru. Apreciem în mod deosebit motivul cărților poștale cumpărate și apoi distruse — un gest care subliniază dificultatea de a fixa sensul unei experiențe în timp ce aceasta încă se desfășoară.