Look At Me

La o primă vedere, Look At Me pare a fi o cronică discretă a unei transformări sociale, povestea unei tinere care părăsește izolarea unei biblioteci medicale pentru strălucirea cercurilor mondene din Londra. Totuși, sub această suprafață de curtoazie și cine elegante, cititorul descoperă un studiu psihologic profund despre cruzimea pasivă și vulnerabilitatea celui care observă mai mult decât participă. Anita Brookner construiește un spațiu narativ în care singurătatea nu este doar o stare, ci un punct de observație clinic asupra comportamentului uman.

Putem afirma că forța romanului rezidă în contrastul dintre viața interioară bogată a lui Frances Hinton și rolul periferic pe care îl ocupă în spectacolul oferit de Nick și Alix. Ritmul narativ amintește de cel din The Unbearable Bassington de H. H. Munro, însă acolo unde Munro folosește satira tăioasă, Brookner alege o precizie melancolică, aproape chirurgicală. Structura este una a deziluziei treptate: ceea ce începe ca o adopție afectuoasă se transformă într-o lecție dură despre utilitatea socială și ușurința cu care un individ poate fi „casat” atunci când nu mai servește divertismentului grupului.

Reținem modul în care opera de față se ancorează în universul literar al autoarei. Dacă în Hotel du Lac explorarea singurătății avea o notă de resemnare filosofică, în Look At Me Brookner accentuează tensiunea dintre dorința de apartenență și integritatea de sine. Similar cu personajul din A Start in Life, Frances este captivă în propriile percepții cultivate, însă aici miza este mult mai intimă și, în final, mai devastatoare. Este un roman al nuanțelor, unde un simplu gest de sfidare poate dărâma un întreg eșafodaj social.