Like a Fading Shadow

Găsim în Like a Fading Shadow o explorare melancolică a identității, construită pe urmele lăsate în praf de unul dintre cei mai infami fugari ai secolului XX. Miza nu este doar reconstituirea istorică a celor zece zile petrecute de James Earl Ray la Lisabona, în încercarea disperată de a obține o viză pentru Angola după asasinarea lui Martin Luther King, ci și o confruntare intimă a autorului cu propriul său proces creativ. Suntem martorii unei structuri narative triplete: fuga asasinului în 1968, prima vizită a tânărului Antonio Munoz Molina în capitala Portugaliei în 1987 și revenirea sa actuală pentru a înțelege ce a rămas din ambele experiențe.

Notăm cu interes cum autorul folosește documentele declasificate ale FBI nu pentru a scrie un raport sec, ci pentru a pătrunde în psihologia instabilă a unui om care își schimbă identitățile ca pe niște haine uzate. Stilul are ceva din documentarea minuțioasă și tensiunea prezentă în Hellhound on his Trail de Hampton Sides, fără să fie o imitație — acolo unde Sides rămâne un cronicar al evenimentelor, Molina alege să fie un fin observator al memoriei, transformând faptele în literatură de introspecție. Ritmul este unul contemplativ, în care umbrele trecutului se proiectează peste prezentul scriitorului.

Această lucrare continuă preocuparea autorului pentru spațiul urban și singurătate, teme centrale și în To Walk Alone in the Crowd, dar aici orașul Lisabona devine un personaj viu, un labirint al eșecului și al amintirilor. Dacă în In the Night of Time Molina explora trauma războiului civil, în Like a Fading Shadow el analizează trauma unei obsesii care leagă un scriitor de un criminal, într-o proză de o luminozitate fragilă.