Let the Old Dreams Die

O imagine stăruie în mintea cititorului după ce închide paginile acestui volum: silueta a doi copii, Oskar și Eli, pierzându-se în depărtarea gării din Blackeberg, lăsând în urmă o dâră de sânge și o promisiune fragilă. Let the Old Dreams Die nu este doar o antologie de proză scurtă, ci un epilog necesar și melancolic pentru cei care au rămas bântuiți de finalul deschis al romanului Let the Right One In. Credem că forța lui John Ajvide Lindqvist rezidă tocmai în această capacitate de a ancora supranaturalul în cenușiul cotidian al suburbiilor suedeze.

Notăm cu interes modul în care autorul revizitează universurile sale consacrate. Dacă în Handling the Undead am asistat la o procesiune tulburătoare a morților care se întorc acasă într-o Stockholm caniculară, în povestirea „Final Processing” din acest volum primim răspunsuri despre soarta personajelor rămase în viață, explorând trauma supraviețuitorului. Cine a citit Harbor va recunoaște aici aceeași atmosferă de izolare și sentimentul că mediul înconjurător — fie că este gheața unui canal înghețat sau interiorul unei case vecine în „Equinox” — ascunde entități care nu respectă legile firii. Totuși, ceea ce diferențiază acest volum de lucrările sale anterioare este natura fragmentară, aproape confesională, a textelor, care funcționează ca niște piese de puzzle ce completează o mitologie personală a fricii.

Fiecare text din colecție păstrează ritmul lent, contemplativ, pe care l-am întâlnit în I Am Behind You, unde groaza nu vine din șocuri vizuale, ci din absența bruscă a certitudinilor. John Ajvide Lindqvist reușește să transforme proza scurtă într-un exercițiu de empatie pentru monștri și pentru victimele lor, demonstrând că, adesea, visele vechi care refuză să moară sunt mai periculoase decât orice creatură a nopții.