La voleuse de livres

Simțim, încă de la primele pagini, o prezență melancolică și bizar de empatică: însăși Moartea, care ne invită să privim lumea prin ochii ei obosiți de atâta „muncă”. În La voleuse de livres, Markus Zusak nu semnează doar un roman despre cel de-al Doilea Război Mondial, ci o elegie închinată cuvântului scris. Atmosfera este saturată de un realism magic întunecat, unde zăpada Germaniei naziste devine fundalul pentru micile gesturi de rebeliune ale tinerei Liesel Meminger. Considerăm că forța acestui roman rezidă în contrastul dintre cruzimea epocii și puritatea obsesiei protagonistei pentru cărți. Ne-a atras atenția modul în care autorul transformă lectura dintr-o activitate pasivă într-un act de supraviețuire. Ca și Le Journal d'Anne Frank, această operă explorează vulnerabilitatea copilăriei în fața ideologiei, dar dintr-o perspectivă ficționalizată care îi permite Morții să fie narator, oferind o distanțare filosofică pe care un jurnal autentic nu o poate avea. De asemenea, dacă Le Liseur de Bernhard Schlink se apleacă asupra vinei și analfabetismului post-război, La voleuse de livres se concentrează pe puterea regeneratoare a alfabetizării în plin conflict. În contextul operei lui Markus Zusak, acest roman reprezintă punctul culminant al preocupărilor sale față de limbaj și umanitate, teme care apar și în The Gifts of Reading. Ritmul este unul contemplativ, fragmentat de intervențiile metaforice ale naratorului, ceea ce conferă textului o structură lirică, aproape muzicală, în ciuda subiectului grav.