Konstantin

Ritmul acestui roman este unul stratificat, evoluând de la liniștea autoimpusă a unei copilării marcate de surzenie la cadența accelerată a progresului tehnologic de la sfârșitul secolului al XIX-lea. În Konstantin, găsim o explorare fascinantă a modului în care limitările fizice și izolarea pot forța imaginația să atingă înălțimi nebănuite. Povestea începe în 1867, în orașul rus Riazan, unde tânărul Konstantin, izolat într-o lume a tăcerii după o boală necruțătoare, își îndreaptă privirea către stele. Putem afirma că Tom Bullough reușește o performanță rară: transformarea unei biografii despre un vizionar al cosmosului într-o experiență senzorială, tactilă, care miroase a pădure de pini și a fier încins din Era Aburului. Ritmul narativ amintește de profunzimea și sensibilitatea din Wunderkind de Nikolai Grozni, însă acolo unde Grozni se concentrează pe muzica interioară a unui pianist, Bullough alege să construiască o structură bazată pe mecanica cerească și ambiția umană de a evada din gravitație. Suntem de părere că autorul păstrează aici aceeași fascinație pentru peisaj și legătura omului cu pământul pe care am întâlnit-o și în Addlands, mutând însă contextul din fermele galeze în vastitatea stepei rusești. De la bordelurile Moscovei până la momentele de singurătate absolută în care se nasc primele teorii despre rachete, romanul este o odă adusă spiritului uman care refuză să fie îngrădit de realitate.