Hula

La o primă vedere, romanul Hula ar putea părea o simplă cronică de familie despre pasiunea pentru dans și rigorile unei competiții regionale. Totuși, sub ritmul sacadat al pașilor de dans, cititorul descoperă o explorare viscerală a identității indigene și a cicatricilor lăsate de istorie asupra unui arhipelag adesea transformat în clișeu turistic. Notăm cu interes felul în care Jasmin Iolani Hakes refuză să livreze o imagine idilică a insulei Hawai'i, alegând în schimb să descrie orașul Hilo ca pe un spațiu al contrastelor, unde mândria de a aparține liniei Naupaka se izbește de tăceri dureroase și fracturi comunitare.

Considerăm că elementul distinctiv al acestui volum de debut este structura narativă ambițioasă. Autoarea împletește vocea personală a lui Hi'i — o tânără aflată în căutarea tatălui necunoscut și a validării prin dans — cu o voce colectivă, un „noi” care aparține întregii comunități ce luptă pentru conservarea unei culturi periclitate. În tradiția stabilită de titluri precum Two to Mango de Jill Marie Landis, acest roman folosește universul dansului hula ca ax central, însă Jasmin Iolani Hakes reimaginează acest cadru, transformându-l dintr-un element de decor într-un simbol al rezistenței politice și spirituale. Dacă în alte scrieri hula este un liant social sau un fundal pentru mister, aici devine un limbaj al destinului care cere sacrificii personale imense.

Tonul este unul evocativ, aproape ritualic, reflectând greutatea tradițiilor transmise de la bunică la mamă și fiică. Ritmul lecturii este dictat de pregătirea pentru competiția Miss Aloha Hula, dar miza reală nu este trofeul, ci recuperarea unei istorii care refuză să fie uitată. Este o narațiune despre apartenență și despre imposibilitatea de a fugi de rădăcini pe o insulă unde fiecare drum te duce înapoi la punctul de plecare.