How Do We Look?

Observăm în literatura academică dedicată studiilor culturale o lacună persistentă în ceea ce privește analiza specifică a modului în care biopolitica se intersectează cu reprezentarea vizuală a subiecților din Asia de Sud-Est. Notăm cu interes cum How Do We Look? vine să umple acest gol, propunând conceptul de „biopolitică vizuală” pentru a explica modul în care imaginea determină valoarea unei vieți în context post-colonial. Fatimah Tobing Rony investighează cum figurile femeilor indoneziene au fost sistematic legate de discursuri despre primitivism și sălbăticie, pornind de la cazul fetiței de treisprezece ani, Annah, imortalizată de Paul Gauguin, până la documentarele etnografice americane. Structura volumului este una progresivă, debutând cu deconstrucția privirii coloniale pentru a ajunge, în capitolele finale, la strategii contemporane de rezistență. Găsim în analiza filmelor colaborative ale Nia Dinata sau în lucrarea lui Vincent Monnikendam, Mother Dao, un contra-discurs necesar care provoacă modurile naturalizate de a vedea ce justifică exploatarea. Din punct de vedere metodologic, lucrarea este comparabilă cu Beyond the Frame de N. Tadiar în rigurozitatea analizei genului și rasei, dar este actualizată pentru complexitatea fluxurilor media transnaționale și a noilor teorii despre bioputere. Această carte extinde temele din lucrarea sa anterioară, The Third Eye, evoluând de la critica cinematografiei timpurii către o teorie mai vastă a vizualității ca instrument de guvernare și supraviețuire, culminând cu eseul despre „al patrulea ochi”.