Harrow

În Harrow, Joy Williams abordează genul post-apocaliptic nu prin prisma clișeelor de supraviețuire brutală, ci printr-o lentilă metafizică și satirică ce subversează așteptările cititorului. Notăm cu interes cum autoarea refuză să construiască o lume a ruinelor spectaculoase, preferând în schimb un peisaj incert, unde valorile sunt distorsionate și unde „doar ce este fabricat de om mai are valoare”. Khristen, o adolescentă marcată de o scurtă experiență a morții în pruncie, rătăcește printr-o lume epuizată până când ajunge la „Big Girl”, un lac muribund unde un grup de bătrâni bolnavi, dar cu inimi de „kamikaze”, plănuiesc acțiuni punitive împotriva corporațiilor responsabile pentru dezastrul ecologic. Suntem de părere că forța romanului rezidă în refuzul de a oferi consolare, folosind un umor negru, tăios, pentru a sonda absurdul condiției umane în fața extincției. Ca și The Doloriad de Missouri Williams, acest roman explorează degradarea umanității într-un cadru de coșmar, însă acolo unde Missouri Williams mizează pe o atmosferă gotică și viscerală, Joy Williams folosește o precizie lingvistică aproape chirurgicală și un spirit ludic, subversiv. Harrow se ancorează temeinic în preocupările constante ale autoarei pentru ecologie și moralitate, teme prezente și în eseistica sa din Ill Nature sau în proza scurtă din The Visiting Privilege. Este o lucrare care confirmă vocea sa unică în peisajul literar american, transformând disperarea ecologică într-o formă de artă stranie și hipnotică.