Grrrimm (Grimm)

Considerăm că există o doză de realism incomod în a te întreba, alături de Karen Duve, cum arată în realitate stratul de praf care se depune peste o prințesă ce doarme timp de un secol. În Grrrimm (Grimm), autoarea germană descompune mecanismele basmelor clasice nu din dorința de a le distruge farmecul, ci pentru a le confrunta cu o logică umană necruțătoare. Ne sunt prezentați pitici vicleni, lupi needucați și prințese a căror răceală emoțională devine un diagnostic clinic, totul sub lentila unei ironii fine care caracterizează întreaga operă a scriitoarei.

Observăm aici aceeași precizie în analiza caracterelor pe care Karen Duve a demonstrat-o în Sisi sau în explorarea obsesiilor amoroase din This is Not a Love Song. Dacă în lucrările sale anterioare se concentra pe vulnerabilitățile contemporane, aici ea proiectează anxietățile moderne — frica de abandon, complexele paterne și stima de sine scăzută — asupra personajelor colectate de Brüder Grimm. Stilul are ceva din rigoarea de documentare și spiritul de observație găsit în Ausgewählte Märchen de Brüder Grimm, fără să fie o imitație; acolo unde frații Grimm au șlefuit poveștile populare pentru a le oferi o formă literară, Duve le „murdărește” intenționat cu detalii fiziologice și psihologice care fuseseră anterior ignorate.

Este un volum scurt, dar dens, unde ritmul este susținut de absurdul situațiilor casnice. Ne întrebăm, odată cu autoarea, cât de plauzibil este ca șapte burlaci să împartă o casă cu o femeie superbă fără ca niciunul să aibă intenții ascunse. Această abordare transformă basmul într-o proză contemporană acidă, unde fantasticul este doar un decor pentru o examinare lucidă a defectelor umane.