GoGo Monster

Stilul vizual al lui Taiyo Matsumoto este cel care dictează ritmul și profunzimea acestei experiențe de lectură, fiind mult mai apropiat de estetica benzii desenate europene decât de convențiile manga-ului comercial. Remarcăm în GoGo Monster o fluiditate a liniei care refuză precizia chirurgicală în favoarea unei expresivități brute, capabilă să redea fragilitatea psihologică a protagonistului său. Premisa ne așază în centrul universului lui Yuki Tachibana, un elev de școală primară izolat, care pretinde că vede creaturi supranaturale ce locuiesc în spațiile ascunse ale instituției de învățământ. Subliniem modul magistral în care autorul estompează granițele dintre realitatea obiectivă și percepția subiectivă a unui copil marginalizat, transformând școala într-un personaj colectiv, influențat de prezența acestor entități misterioase. Cei care au parcurs Kitaro 1 de Shigeru Mizuki vor fi pregătiți pentru modul în care folclorul și fantasticul se infiltrează în viața cotidiană, însă acolo unde Mizuki mizează pe tradiție, Matsumoto alege o abordare suprarealistă și introspectivă. Putem afirma că GoGo Monster reprezintă o sinteză a temelor recurente din opera autorului, precum nostalgia copilăriei și sentimentul de inaderență socială. Dacă în Ping Pong, Vol. 1 dinamismul era centrat pe competiție, iar în Sunny, Vol. 2 accentul cădea pe dorința de evadare, aici regăsim o explorare mai densă a singurătății. Această ediție în limba germană oferă spațiul necesar pentru ca detaliile grafice să respire, transformând cele peste 450 de pagini într-un obiect de artă ce sfidează etichetele de gen.