Getting Colder

Remarcăm în Getting Colder o lectură stratificată, cu un ritm care alternează între contemplația statică a declinului și dinamismul tăios al confruntărilor familiale. Amanda Coe construiește o narațiune despre ecourile lungi ale egoismului artistic, plasând în centru figura lui Patrick, un fost dramaturg de succes, a cărui strălucire din anii '80 s-a dizolvat într-o bătrânețe marcată de alcool și resentimente. Dispariția Sarei, muza care și-a abandonat familia pentru el, devine catalizatorul unei autopsii emoționale la care participă copiii lăsați în urmă, acum adulți în căutarea unor răspunsuri incomode.

Subliniem finețea cu care autoarea explorează „casa în paragină” din Cornwall, care funcționează nu doar ca decor, ci ca o extensie a blocajului creativ al lui Patrick. Ca și în The Cold Song de Linn Ullmann, întâlnim aici tema scriitorului faimos a cărui viață domestică este un câmp de mine, însă Amanda Coe injectează în text un umor negru, aproape sălbatic, care amintește de observațiile acide ale lui Edward St Aubyn. Spre deosebire de atmosfera melancolică din This Must Be the Place de Maggie O'Farrell, unde trecutul este căutat prin regrete, în Getting Colder trecutul năvălește peste prezent cu o forță interogativă brutală.

Poziționăm această lucrare în continuarea preocupărilor autoarei pentru dinamici umane dificile, vizibile și în What They Do in the Dark. Dacă în acea operă Amanda Coe investiga vulnerabilitatea copilăriei, aici se concentrează pe „havoc-ul” lăsat în urmă de adulți care au ales pasiunea în detrimentul datoriei. Este un roman despre dezvrăjire, scris cu o luciditate care nu cruță niciun personaj, dar care găsește în ruinele unei iubiri celebre o neașteptată profunzime umană.