Filth

Cât de adânc se poate scufunda un om în propria mizerie morală înainte ca realitatea să se prăbușească peste el? Subliniem faptul că în Filth, Irvine Welsh nu ne oferă o simplă poveste polițistă, ci o autopsie brutală a unui suflet aflat în descompunere. Îl observăm pe Bruce Robertson, un detectiv din Edinburgh pentru care legea este doar un instrument de manipulare și abuz, luptându-se nu doar cu un caz de crimă complex, ci și cu propriile vicii, o eczemă chinuitoare și un parazit intestinal care capătă o voce proprie în paginile cărții. Stilul este unul visceral, unde dialectul scoțian (Scots) nu este doar un decor lingvistic, ci un vehicul pentru o intensitate aproape insuportabilă. Credem că forța narativă a lui Christopher Brookmyre din Quite Ugly One Morning se combină aici cu sensibilitatea subversivă a lui Irvine Welsh, dar rezultatul are un glas propriu, mult mai întunecat și mai lipsit de menajamente. Dacă în Trainspotting exploram alienarea prin prisma dependenței de heroină, iar în Dead Men's Trousers urmăream deziluzia succesului, în Filth autorul revine la temele corupției și ale depravării umane cu o ferocitate reînnoită. Este un roman despre abuzul de putere și despre modul în care ura de sine se transformă în ură față de lume, totul fiind livrat cu un umor negru, aproape scabreos, care definește întreaga operă a lui Welsh.