Endgame

Reikjavik, 1972. Într-o sală tensionată din Islanda, un tânăr american cu un IQ de 181 și o privire obsesivă transformă o partidă de șah într-un câmp de luptă geopolitic. Observăm în paginile scrise de Frank Brady nu doar cronica unui meci, ci începutul unei prăbușiri spectaculoase. Autorul, care l-a întâlnit pe Fischer pe când acesta era un copil minune de zece ani, reușește să pătrundă dincolo de titlurile de ziar pentru a expune mecanismele geniului și ale nebuniei. Găsim în Endgame o documentare impresionantă, ce integrează dosare FBI și corespondență privată, oferind o perspectivă intimă asupra transformării lui Fischer din erou național în fugar internațional. Stilul narativ este unul cinematic, urmărind odiseea lui Bobby de la sărăcia din Brooklyn la coperțile revistelor Time și Life, până la anii petrecuți în exil, purtând haine de piele lungi pentru a se proteja de atacuri imaginare. Apreciem modul în care Brady analizează paradoxul unui om care a refuzat contracte de milioane de dolari pentru a trăi în izolare, devorat de paranoie și teorii conspiraționiste. Cine a apreciat portretul complex al altor titani în Garry Kasparov on My Great Predecessors, Part Four va găsi aici aceeași profunzime biografică, aplicată însă nu doar tehnicii de joc, ci contextului tragic al unei minți care s-a autodistrus sub presiunea celebrității. Față de biografiile anterioare ale autorului, precum Citizen Welles sau Onassis, unde acesta explora puterea și succesul, Endgame se concentrează pe „jocul final” al unei existențe marcate de o singurătate absolută, oferind cea mai completă imagine a celui care a fost, probabil, cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor.