End Game: Detective Nikki Parekh

Imaginea de deschidere a acestui roman polițist este pe cât de domestică, pe atât de grotescă: patru membri ai familiei Salinger stau așezați în jurul mesei de cafea, într-o vilă din Bradford, încremeniți în mijlocul unei partide de Monopoly. Moartea i-a surprins pe toți — tată, mamă și cei doi copii — executați în același mod brutal, transformând un joc al proprietăților într-o scenă a ororii absolute. Observăm însă detaliul care tulbură logica anchetei: pe tablă se află cinci pioni, deși cadavrele sunt doar patru. Această piesă suplimentară devine pilonul central al suspansului, forțându-ne să ne întrebăm dacă al cincilea jucător a fost o victimă care a reușit să fugă sau călăul care s-a invitat singur la masă.

Suntem de părere că forța narativă a lui Liz Mistry rezidă în capacitatea de a ancora genul „police procedural” în realitatea aspră a nordului britanic, sub eticheta de „Northern Noir”. Detectivii Nikki Parekh și Sajid Malik navighează printr-o comunitate șocată, unde liniștea aparentă a satului ascunde tensiuni vechi. Ritmul este unul calculat, lăsând spațiu analizei psihologice, fără a sacrifica însă tensiunea specifică unui roman de investigație. Putem afirma că End Game împrumută din precizia procedurală întâlnită la Matt Johnson în Deadly Game, dar păstrează o sensibilitate aparte față de dinamica victimelor, amintind de atmosfera din The Murder Box de Olivia Kiernan. Totuși, Liz Mistry își impune un glas propriu prin modul în care transformă un obiect banal, precum o tablă de joc, într-un simbol al hazardului și al cruzimii umane.