Edenglassie

Cât de adânc trebuie să săpăm în straturile istoriei pentru a înțelege prezentul unei națiuni clădite pe deposedare? În Edenglassie, Melissa Lucashenko ne propune o incursiune de o profunzime rară în memoria colectivă a Australiei, alternând între perspective care sfidează narațiunea oficială a colonizării. Considerăm că forța acestui roman rezidă în capacitatea autoarei de a reda demnitatea și vocea celor care au fost mult timp reduși la tăcere în cronicile oficiale. Stilul este unul evocativ, încărcat de o spiritualitate care nu exclude însă asprimea realităților politice. Găsim aici aceeași preocupare pentru pământul strămoșesc și reziliența comunităților indigene pe care am întâlnit-o în Too Much Lip, însă Edenglassie extinde orizontul, trecând de la registrul contemporan și adesea umoristic al lucrării anterioare, spre o reconstrucție istorică monumentală. Cartea amintește de All the Lives We've Lived de Roslyn Mcfarland prin dorința de a confrunta adevărurile dureroase ale relațiilor dintre coloniști și populația indigenă, dar se diferențiază prin faptul că Lucashenko plasează experiența Primei Națiuni în centrul absolut al universului narativ, refuzând să privească istoria doar ca pe un fundal pentru dramele individuale ale coloniștilor. Este o operă care interoghează natura suveranității și a apartenenței într-un mod care depășește simpla documentare istorică.