Der Hase mit den Bernsteinaugen

Imaginați-vă un apartament din Tokyo unde, într-o vitrină discretă, se află 264 de sculpturi minuscule din lemn și fildeș, nicio piesă mai mare decât o cutie de chibrituri. Pentru Edmund de Waal, moștenirea acestor Netsuke de la unchiul său Iggie nu a fost doar primirea unor obiecte de artă, ci un imperativ de a înțelege cum au supraviețuit aceste fragilități într-un secol al distrugerii. Motivația autorului de a scrie Der Hase mit den Bernsteinaugen s-a născut din dorința de a recupera identitatea familiei sale, Ephrussi, o dinastie de bancheri a cărei influență rivaliza odinioară cu cea a familiei Rothschild.

Notăm cu interes modul în care Edmund de Waal transformă o investigație genealogică într-o narațiune cinematică. Ne poartă din saloanele strălucitoare ale Parisului lui Proust, unde bunicul său colecționa artă impresionistă, până în Viena imperială, unde familia a asistat la ascensiunea brutală a nazismului. Ca și Ein ganzes Leben in einer Hutschachtel de Ulla Rogalski, această biografie transformă documentele și obiectele uitate în punți către un trecut pierdut, însă acolo unde Rogalski se concentrează pe o cutie de pălării, De Waal folosește miniaturile japoneze ca martori tăcuți ai exilului.

Merită menționat că această operă se situează la intersecția dintre istoria artei și memorii, o abordare pe care autorul o rafinează și în Letters to Camondo sau The White Road. Dacă în alte lucrări explorează istoria porțelanului, aici se concentrează pe reziliența memoriei materiale. Stilul este de o precizie tactilă, reflectând profesia de ceramist a autorului; fiecare frază pare modelată cu atenția acordată unui obiect prețios. Este o poveste despre cum bogăția se poate evapora, lăsând în urmă doar ceea ce poate fi ascuns în palmă.