Dear Lumpy: Letters to a Disobedient Daughter

În Anglia celei de-a doua jumătăți a secolului XX, corespondența scrisă la mașină era singura punte de legătură constantă între un tată hâtru și copiii săi plecați la studii sau în lume. Descoperim aici, în paginile volumului Dear Lumpy, o scenă de un comic absurd: Roger Mortimer îi scrie fiicei sale, Louise, amenințând-o cu „exportul în minele de sare din Polonia” dacă nu trece examenele, totul în timp ce se plânge că e prea frig pentru a-și purta noii chiloți de baie cu imprimeu de leopard. Această juxtapunere între dragostea paternă profundă și un sarcasm britanic irezistibil definește întregul volum.

Fiecare scrisoare este o fereastră către o lume a bârfei locale, a incidentelor auto nevinovate și a ritualurilor domestice, precum prepararea celei mai bune supe. Roger Mortimer nu este doar un tată care dă sfaturi; el este un observator ascuțit al „tribulațiilor” prin care trece Louise, de la anii de pensionat la Yateley Hall până la căsătoria cu pitorescul „Hot-Hand-Henry”. Stilul narativ este unul cinematic prin detaliile vii și ritmul alert al scrisorilor, care alternează între admonestări blânde și suport moral necondiționat.

Cine a apreciat portretul din Dear Lupin... va găsi aici aceeași profunzime biografică, aplicată altui context. Dacă în volumul anterior Roger se confrunta cu peripețiile unui fiu rebel, în Dear Lumpy relația cu fiica sa este mai așezată, dar la fel de plină de spirit. Față de abordarea sentimentală din Letters to My Daughter de Lea Redmond, corespondența familiei Mortimer se distinge prin refuzul sentimentalismului ieftin în favoarea unui umor care te face să râzi în hohote, oferind o perspectivă autentică asupra legăturii indestructibile dintre tată și fiică.