Clapton

Dacă portretul lui Paul McCartney sau cel al lui Bob Dylan evocă geniul care modelează epoci, Clapton ne așază în fața unui om care, în ciuda titulaturii de „zeu” mâzgălite pe zidurile Londrei, s-a simțit mereu un intrus. Ne-a atras atenția onestitatea brutală a scenei de deschidere a maturității sale: un muzician de talie mondială retras în izolare, mistuit de o pasiune interzisă pentru soția celui mai bun prieten al său și captiv în mirajul substanțelor. Cine a apreciat profunzimea biografică din Motherless Child de Paul Scott va găsi aici aceeași explorare a talentului pentru autodistrugere, însă filtrată prin vocea celui care a supraviețuit propriului naufragiu. Suntem de părere că această autobiografie transcende genul memoriilor de rock star. Eric Clapton nu se ascunde în spatele succesului fenomenal obținut cu Cream sau Blind Faith, ci analizează cu o precizie aproape chirurgicală mecanismele eșecului personal. De la copilăria marcată de secretul legitimității sale — când a aflat că mama sa îi era de fapt soră — până la momentul devastator al pierderii fiului său, Conor, textul păstrează un ritm confesional, lipsit de artificii. Spre deosebire de Six-String Stories, unde autorul privea spre trecut prin prisma instrumentelor sale, în acest volum accentul cade pe omul din spatele chitarei, pe cel care a învățat să transforme suferința pură în piese nemuritoare precum „Tears in Heaven”. Este o cronică a supraviețuirii, unde muzica nu este doar o carieră, ci singurul refugiu capabil să înlocuiască dependența.