Circé

La prima vedere, Circé ar putea părea o simplă repovestire a epopeilor homerice, o notă de subsol extinsă a întâlnirii celebre dintre Ulise și vrăjitoarea din Aiaia. Însă, odată ce pășim în universul creat de Madeline Miller, descoperim o narațiune care răstoarnă perspectivele tradiționale, transformând o figură secundară și adesea demonizată într-o protagonistă de o complexitate remarcabilă. Găsim în această carte nu doar magia poțiunilor și a transformărilor, ci mai ales magia unei auto-descoperiri dureroase. Miller folosește fundalul mitologic pentru a picta portretul unei femei care nu se potrivește nicăieri: prea umană pentru zeii aroganți din palatul tatălui ei, Helios, și prea divină pentru muritorii care se tem de ea. Pe același raft cu analiza clasică L'Odyssée d'Homère de Lepetitlittéraire, Circé se distinge prin umanizarea profundă a mitului, oferindu-i vrăjitoarei o voce proprie, vulnerabilă și curajoasă, departe de ipostaza de simplu obstacol în calea eroului masculin. Suntem de părere că această lucrare reprezintă maturizarea stilistică a autoarei; dacă în The Song of Achilles accentul cădea pe tragismul iubirii dintre Patroclus și Ahile, aici Miller se concentrează pe tema izolării și a puterii dobândite prin suferință. Credem că forța acestui roman rezidă în ritmul său contemplativ, care permite cititorului să simtă trecerea secolelor pe insula unde Circé își perfecționează arta, transformând exilul într-o formă de libertate absolută. Este o proză densă, în care fiecare sortilegiu descris pare să aibă o greutate emoțională reală.