Celia's House

Poate o casă să aibă propriul suflet, așteptând răbdătoare ca viața să se întoarcă între zidurile sale? În Stevenson, D: Celia's House, D. E. Stevenson ne invită să trecem pragul conacului Dunnian, o proprietate impunătoare care a stat mult prea mult timp în tăcere. Observăm cum Celia Dunne, o femeie în vârstă a cărei înțelepciune depășește aparențele de „fată bătrână”, orchestră viitorul familiei sale printr-o decizie testamentară ce va tulbura apele, dar va salva spiritul locului. Remarcăm o tranziție subtilă de la melancolia unei case goale la efervescența unei familii tinere care crește, iubește și suferă sub privirea ocrotitoare a grinzilor vechi. Stilul narativ este unul contemplativ, așezat, în care evenimentele cotidiene — de la serate vesele la momente de cumpănă — capătă o greutate simbolică. Apreciem modul în care autoarea nu se grăbește să livreze conflicte artificiale, ci lasă timpul să curgă natural peste membrii familiei Dunne. Forța narativă a lui George Howe Colt din The Big House în portretizarea unei reședințe ce asistă la trecerea deceniilor, combinată cu sensibilitatea cu care Santa Montefiore descrie atașamentul față de pământul natal în Daughters of Castle Deverill se regăsesc aici, dar cu un glas propriu, mult mai intim și mai domestic. Este o cronică de familie scrisă în limba engleză care nu mizează pe spectaculos, ci pe sentimentul de apartenență și pe căldura unui cămin regăsit.