Caterva

În peisajul literaturii argentiniene de avangardă, Caterva ocupă un loc singular, fiind adesea citată ca o verigă lipsă între realismul social și suprarealismul metafizic de mai târziu. Publicat inițial în 1937, romanul consolidează obsesiile formale ale lui Juan Filloy, a cărui întreagă operă este guvernată de rigoarea matematică a titlurilor de șapte litere, așa cum am văzut și în Op Oloop. Descoperim aici nu doar un manifest politic, ci o explorare lingvistică exuberantă care a prefigurat libertatea narativă a lui Julio Cortázar.

Premisa pare desprinsă dintr-un jurnal de propagandă: șapte intelectuali marginali, erudiți dar incompetenți, traversează Argentina cu intenția declarată de a stârni revolte și de a plasa bombe. Totuși, Juan Filloy refuză convențiile romanului de acțiune. Ritmul narativ amintește de Roberto Arlt în The Seven Madmen prin atmosfera de conspirație și alienare urbană, dar structura lui Filloy este mult mai experimentală și enciclopedică. În timp ce Arlt se scufundă în angoasa spirituală a personajelor sale, Filloy alege satira și analiza detaliată a vieții interioare, transformând eșecul revoluționar într-o farsă filosofică.

Apreciem modul în care autorul manipulează limbajul, folosind un vocabular vast care transformă fiecare capitol într-o experiență densă. Cartea nu se mulțumește să descrie mizeria sau idealismul, ci le supune unui filtru critic, ironizând deopotrivă conformismul social și dogmatismul radical. Este o lectură care solicită atenție, dar care oferă în schimb o perspectivă unică asupra modului în care ideile politice se ciocnesc de imperfecțiunile umane, totul sub semnătura unui autor care a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru capacitatea sa de a reinventa dicționarul.