Black Tape

Observăm în Black Tape o construcție narativă care pendulează între strălucirea tragică a rock-ului din anii '70 și o dimensiune supranaturală întunecată. Povestea nu se limitează la biografia unui artist fictiv, ci se ramifică într-o luptă pentru supraviețuire dusă de Cindy, tânăra văduvă a legendarului Jack King. După moartea subită a acestuia pe scenă, narațiunea capătă un ritm alert, transformând industria muzicală într-un câmp de luptă unde miza nu sunt doar drepturile de autor, ci controlul asupra unor forțe demonice ascunse în frecvențele ultimului album de heavy metal al artistului.

Remarcăm stilul vizual distinctiv al lui Dalibor Talajic, care reușește să captureze atât estetica epocii, cât și elementele horror care invadează treptat realitatea personajelor. Dan Panosian demonstrează aici aceeași versatilitate pe care am observat-o în Canary, unde a colaborat pentru a îmbina faptele istorice cu teroarea pură. Dacă în Canary accentul cădea pe folclorul de tip Western, în Black Tape Panosian explorează mitul „muzicii diavolului”, oferind o perspectivă matură asupra moștenirii artistice.

Cititorul care a apreciat premisa trupei rock blestemate din The Final Reconciliation de Todd Keisling va găsi aici o temă similară — albumul pierdut care nu ar trebui niciodată ascultat — dar într-un context diferit, unde accentul cade pe estetica vizuală a romanului grafic și pe dinamica dintre doliu și pericolul iminent. Black Tape funcționează ca un omagiu adus epocii de aur a rock-ului, dar și ca un avertisment despre prețul faimei, totul orchestrat într-un format paperback de o densitate grafică impresionantă.