Bernard, E: Black Is the Body

Analizăm în Black is the Body o structură narativă de tip mozaic, unde cele douăsprezece eseuri personale nu funcționează ca simple memorii, ci ca studii de caz viscerale despre modul în care rasa modelează existența cotidiană. Descoperim aici o perspectivă neconvențională asupra identității: autoarea nu tratează apartenența etnică drept o știință exactă, ci ca pe o artă a paradoxului, imaterială și totodată profund fizică. Punctul de plecare este unul brutal și concret — supraviețuirea unui atac aleatoriu cu cuțitul într-o cafenea — eveniment care devine catalizatorul unei explorări despre vulnerabilitatea corpului negru în spații publice și private. Considerăm că forța acestui volum rezidă în onestitatea cu care Emily Bernard navighează prin contradicții: creșterea în Sudul american purtând numele de familie al unui fost proprietar de sclavi, căsătoria cu un bărbat alb din Nord și predarea într-un mediu universitar predominant alb din New England. Acoperă aceeași arie tematică a identității feminine de culoare ca Ripe de Negesti Kaudo, dar cu o abordare mult mai ancorată în reflecția academică și în maturitatea unei vieți de familie complexe, spre deosebire de furia milenială a lui Kaudo. Totodată, lucrarea dialoghează cu Race de Toni Morrison, însă Emily Bernard alege să rămână în sfera eseului personal, refuzând ficționalizarea în favoarea unei „adevărări” trăite direct. Această colecție reprezintă o evoluție firească în opera autoarei. Dacă în Remember Me to Harlem sau Carl Van Vechten and the Harlem Renaissance ea analiza identitatea prin lentila istoriei literare și a corespondenței altora, în Black is the Body își asumă rolul de subiect central. Este o tranziție de la curatorul de cultură la observatorul propriei vieți, menținând rigoarea analitică specifică studiilor americane, dar infuzând-o cu o eleganță stilistică rară, recunoscută prin premiul Christopher Isherwood.