Baby Blue

Ne imaginăm o lume în care un zâmbet forțat este singura uniformă acceptată, iar o privire melancolică te poate trimite direct în custodia „Autorității de Sănătate”. Baby Blue se deschide cu imaginea sufocantă a lui Betty Pott, o tânără care nu reușește să se „ajusteze” într-un stat unde fericirea este o datorie cetățenească și un motor economic. Când cercetările ei online atrag atenția gardienilor gândirii, Betty este forțată să intre într-un sistem de reeducare, moment în care narațiunea explodează vizual prin apariția unei figuri enigmatice: o femeie cu mască de iepure care îi deschide calea spre rezistență. Apreciem modul în care Bim Eriksson utilizează estetica romanului grafic pentru a reda contrastul dintre ordinea sterilă a statului și haosul eliberator al sentimentelor umane. Stilul are ceva din proza lui Sofi Oksanen în Baby Jane, fără să fie o imitație — acolo unde Oksanen explorează limitările psihice într-un context intim, Bim Eriksson proiectează aceste vulnerabilități pe o pânză socială largă, transformând anxietatea într-un act politic de rebeliune. Ritmul este alert, susținut de un umor fin și de o precizie a liniei grafice care transformă fiecare pagină într-o experiență cinematografică. Considerăm că forța acestui volum stă în capacitatea de a discuta despre queerness și sănătate mintală nu ca despre niște diagnostice, ci ca despre forme esențiale de libertate interioară într-o lume care vrea să ne standardizeze până la dispariție.