Anonymous Noise, Vol. 7: Anonymous Noise, cartea 7

Descoperim în Anonymous Noise, Vol. 7 punctul de maximă tensiune al unui triunghi amoros în care sentimentele nu sunt exprimate prin cuvinte, ci prin note muzicale. Premisa acestui volum ne așază direct în fața scenei de la festivalul școlar, unde Nino Arisugawa trebuie să aleagă nu doar o melodie, ci și o cale emoțională între cei doi compozitori care i-au marcat existența: Momo, prietenul din copilărie, și Yuzu, cel care i-a fost alături în absența primului. Apreciem modul în care Ryoko Fukuyama reușește să vizualizeze sunetul, transformând paginile de manga într-o experiență senzorială unde ritmul este dictat de intensitatea trăirilor interioare.

Suntem de părere că acest volum marchează o maturizare a seriei Anonymous Noise. Dacă în Anonymous Noise 2 de Ryoko Fukuyama miza era regăsirea și castingul pentru o voce nouă, aici miza devine profesională și profund personală. Pe același raft cu volumul al doilea al seriei, această continuare se distinge prin complexitatea firelor narative secundare, oferind în sfârșit atenție sentimentelor lui Kuro și evoluției trupei „In No Hurry to Shout” către un nivel superior de profesionalism. Stilul grafic rămâne fidel esteticii shojo, cu linii fluide și o atenție deosebită acordată expresivității ochilor, capturând perfect melancolia unei balade despre iubirea neîmplinită. Față de volumele ulterioare, precum Anonymous Noise, Vol. 11 sau Anonymous Noise, Vol. 17, unde conflictul se ramifică, acest al șaptelea volum păstrează o unitate de timp și spațiu care face ca interpretarea lui Nino de pe scenă să fie inima întregii narațiuni.