Annabel

Ritmul romanului Annabel este unul lent și contemplativ, asemenea mareelor care modelează coasta aspră din Labrador. Kathleen Winter nu se grăbește să livreze un verdict social, ci alege să construiască o atmosferă densă, aproape mistică, în care tăcerile dintre personaje cântăresc mai mult decât cuvintele. Reținem finețea cu care este descrisă izolarea geografică a Canadei anilor '60, un decor care oglindește perfect izolarea interioară a lui Wayne, un copil născut cu o identitate biologică duală. Într-o societate dominată de idealul vânătorului stoic, existența sa devine un câmp de luptă între dorința tatălui de a-l vedea bărbat și eforturile discrete ale mamei și ale unei vecine de a-i proteja latura feminină, pe care el o numește simbolic Annabel.

Ca și Dandelion Daughter de Gabrielle Boulianne-Tremblay, acest roman explorează trauma și frumusețea creșterii într-un corp care contrazice normele de gen, dar Annabel se diferențiază printr-o perspectivă istorică și o scriitură mult mai ancorată în realismul magic al naturii sălbatice. Dacă în Undersong autoarea se apleca asupra figurilor feminine neconvenționale din istorie, aici ea extinde această preocupare spre fluiditatea identității umane în ansamblul ei. Credem că forța acestei cărți, nominalizată la premii prestigioase precum Orange Prize, rezidă în refuzul de a fi un manifest politic, preferând să rămână o meditație profundă despre dreptul fiecărei ființe de a fi întreagă într-o lume care cere fragmentare.