And Then I Woke Up

Proza lui Malcolm Devlin se distinge printr-o precizie chirurgicală, un stil care pendulează între sobrietatea observației clinice și neliniștea profundă a genului „weird fiction”. În And Then I Woke Up, autorul nu se mulțumește să livreze o simplă poveste cu supraviețuitori, ci alege să disece însăși natura percepției noastre. Descoperim aici o lume în care monștrii de pe străzi s-ar putea să nu fie altceva decât produsul unei minți infectate de o boală a narațiunilor false, o premisă care transformă horror-ul clasic într-o meditație despre cum ne construim realitatea.

Suntem de părere că forța acestui roman stă în refuzul de a oferi certitudini. Ca și The Down Days de Ilze Hugo, lucrarea explorează paranoia și isteria colectivă într-o societate post-adevăr, însă Malcolm Devlin mută centrul de greutate către procesul intim al reabilitării și al remușcării. Dacă în The Down Days accentul cade pe haosul urban și teoriile conspirației, în And Then I Woke Up suntem închiși alături de Spence în centrul Ironside, forțați să navigăm prin straturile memoriei sale fracturate pentru a înțelege ce este real și ce este proiecție.

Poziționată în contextul operei sale, această carte rafinează temele schimbării și ale identității fluide abordate anterior în You Will Grow Into Them. În timp ce în Engines Beneath Us autorul explora izolarea unei comunități sub presiunea unei forțe industriale subterane, aici izolarea este una psihologică, dictată de incapacitatea de a mai avea încredere în propriile simțuri. Este un roman scurt, dar dens, care subminează convențiile genului zombie pentru a expune fragilitatea consensului social în fața dezinformării.