Alone

La prima vedere, Alone de Carlota Gurt pare a fi cronica unei retrageri terapeutice, o încercare clasică de regăsire a sinelui prin izolare și artă. Totuși, ceea ce descoperim în paginile acestui roman tradus din limba catalană de Adrian Nathan West este o explorare mult mai viscerală și tulburătoare a singurătății. Mei, o editoare din Barcelona trecută de patruzeci de ani, nu pleacă spre pădurile Cataloniei dintr-un impuls romantic, ci ca urmare a unei prăbușiri interioare: o carieră pierdută și eșecul dureros de a deveni mamă. Ne-a atras atenția modul în care Carlota Gurt refuză să idealizeze viața în natură. Pădurea nu este un refugiu idilic, ci un spațiu claustrofob care reflectă dezordinea psihică a protagonistei. Pe măsură ce Mei încearcă să finalizeze un roman care o obsedează, granițele dintre prezentul marcat de tragedie și un trecut nerezolvat încep să se estompeze. Cititorul care a apreciat explorarea nuanțată a independenței feminine din On My Own de Florence Falk va găsi aici o temă similară a femeii care trebuie să se redefinească în afara structurilor sociale tradiționale — dar într-un context mult mai întunecat și marcat de o tensiune psihologică aproape palpabilă. Stilul este sobru, cu o cadență care imită respirația sacadată a cuiva care luptă să nu se lase absorbit de propria singurătate. Apreciem profunzimea cu care este tratată „singurătatea ca posesie”, transformând actul scrierii dintr-o salvare într-o confruntare dură cu realitatea.