All My Mothers

Observăm în All My Mothers acea rară capacitate a Joanna Glen de a transforma melancolia în lumină, începând cu imaginea unei fetițe care caută în chipurile străine trăsăturile propriei mame. Romanul nu este doar o cronică a absenței, ci o explorare vibrantă a modului în care ne construim familia dincolo de biologie. Dacă în The Other Half of Augusta Hope, autoarea ne prezenta o protagonistă care memora dicționarul pentru a înțelege lumea, aici miza este mult mai viscerală: înțelegerea propriei origini pentru a putea păși spre viitor. Stilul are ceva din proza sensibilă a lui Emma Hannigan din The Perfect Gift, fără să fie o imitație — acolo unde Hannigan mizează pe căldura tradițională a căminului, Glen alege un drum mai sinuos, mai introspectiv, unde umorul și patosul coexistă în fraze de o frumusețe aproape dureroasă. Reținem finețea cu care sunt descrise relațiile feminine, amintind de temele din You Be Mother de Meg Mason, însă Joanna Glen adaugă o notă de optimism glorios care transformă suferința într-o celebrare a rezilienței. Este o lectură care curge lent, dar profund, așezându-se în inima cititorului prin observații psihologice de o precizie uimitoare.