A Ticket to Oblivion: Railway Detective

O gară aglomerată. Un tren care nu oprește nicăieri. Două femei care urcă, dar nu mai coboară niciodată. Suntem de părere că forța acestui roman rezidă în simplitatea terifiantă a premisei sale: imposibilitatea fizică a unei dispariții din mers. Vocea narativă a lui Edward Marston impune un ritm alert, transformând vagonul de clasa întâi într-o cameră încuiată pe roți. Imogen Burnhope și servitoarea ei, Rhoda, dispar fără urmă sub ochii unui mecanic care jură că le-a văzut urcând. Tensiunea crește cu fiecare kilometru de cale ferată parcurs spre Oxford. Mătușa Cassandra așteaptă pe peron. Trenul oprește. Ușile se deschid. Pasagerii coboară. Ele nu. Credem că A Ticket to Oblivion reușește să capteze perfect paranoia călătoriei feroviare timpurii. Stilul are ceva din proza semnată de Andrew Martin în Murder At Deviation Junction, fără să fie o imitație — Marston se concentrează mai puțin pe atmosfera sumbră a iernii și mai mult pe mecanismele ingenioase ale crimei și pe logica deducției pure. Timpul curge necruțător. Railway Detective trebuie să acționeze rapid. Misterul se adâncește în spatele ușilor închise ale compartimentelor de lux. Totul pare un truc de magie nefast, unde singurul premiu este supraviețuirea. Este un puzzle victorian construit cu precizie de ceasornicar, unde fiecare bilet de tren poate fi o invitație spre neant.