A Spool of Blue Thread

Totul începe cu amintirea unei după-amiezi senine de iulie în 1959, un moment „galben și verde” pe care Abby Whitshank îl invocă mereu pentru a marca începutul iubirii sale pentru Red. Observăm însă rapid că în proza lui Anne Tyler, memoria nu este un depozit static, ci un fir albastru care se deșiră și se reîmpletește, legând patru generații ale unei familii din Baltimore. Deși Whitshank-ii emană în exterior o aură de distincție și armonie, A Spool of Blue Thread ne invită să privim dincolo de fațadă, în ungherele unei case care a fost martora mută a resentimentelor, a competițiilor dintre frați și a secretelor păstrate cu o discreție dureroasă. Credem că forța acestui roman, nominalizat la Man Booker Prize, rezidă tocmai în capacitatea autoarei de a transforma banalul cotidian în ceva profund revelator.

Structura narațiunii este una de tip circular, pendulând între prezentul nepoților și trecutul bunicilor veniți în oraș în anii '20. Ca și în French Braid, Anne Tyler explorează modul în care deciziile luate în urmă cu decenii continuă să onduleze prin timp, influențând destinele celor care nici nu erau născuți atunci. Totuși, spre deosebire de Back When We Were Grownups, unde accentul cade pe criza identitară a unui singur personaj care simte că a devenit „persoana greșită”, aici avem o perspectivă corală, unde casa însăși devine un personaj care ancorează identitatea colectivă. Stilul este unul șlefuit, aproape translucid, permițând emoțiilor să iasă la suprafață fără artificii literare inutile. Subliniem măiestria cu care Tyler poziționează micile bucurii lângă dezamăgirile inevitabile, oferind o cronică onestă a ceea ce înseamnă, cu adevărat, să aparții unui loc și unei istorii comune.