45

Imaginați-vă un om care, după ce a atins vârful succesului comercial în muzica pop, decide să dea foc unui milion de lire sterline în fața camerei, nu din aroganță, ci ca un gest artistic radical. Acesta este universul lui Bill Drummond, un spațiu unde granița dintre geniu și nebunie este la fel de subțire ca marginea unui disc de vinil. În 45, autorul nu încearcă să își „repare” imaginea publică, ci mai degrabă să se asigure că istoria se învârte la viteza corectă, oferindu-ne o perspectivă subiectivă și fascinantă asupra unei vieți trăite în afara normelor.

Subliniem caracterul fragmentat și onest al acestui volum de memorii. Nu avem de-a face cu o autobiografie liniară, ci cu o serie de eseuri și amintiri care pendulează între momente de glorie pop, precum colaborarea neașteptată cu Tammy Wynette, și reflecții acide despre instituțiile de artă contemporană. Stilul lui Drummond este cel al unui povestitor postmodern care își păstrează autoironia chiar și atunci când discută despre eșecuri sau planuri absurde. Observăm cum autorul reușește să transforme banalul consum de ceai într-un fundal pentru cele mai riscante scheme artistice.

Pe același raft cu The KLF de John Higgs, dar cu un accent pe vocea interioară și procesul creativ personal al protagonistului, 45 funcționează ca un manifest al independenței absolute. Dacă volumul lui Higgs analizează fenomenul cultural din exterior, Drummond ne invită în interiorul propriei minți, explicând de ce a ales să creeze și să distrugă cu aceeași pasiune. Este o lectură despre curajul de a te reinventa la mijlocul vieții, scrisă în limba engleză, care refuză să ofere răspunsuri simple, preferând în schimb să provoace și să inspire.