142 Ostriches

Notăm cu interes modul în care 142 Ostriches se încadrează în genul ficțiunii contemporane cu accente de realism rural, subversând însă clișeele idilice prin introducerea unui element exotic și fragil: o fermă de struți din inima deșertului Mojave. Dincolo de peisajul arid și de biologia fascinantă a celor 142 de păsări, April Davila construiește o narațiune despre povara moștenirii, unde datoria față de pământ și animale se împletește periculos cu traumele generaționale. Credem că forța acestui debut rezidă în contrastul dintre grația păsărilor și disfuncționalitatea profundă a familiei Jones. Când struții încetează subit să mai depună ouă, tăcerea lor devine o metaforă pentru secretele pe care Tallulah trebuie să le descopere după moartea bizară a bunicii sale. Atmosfera te trimite cu gândul la The Floor of the Sky de Pamela Carter Joern, unde legătura dintre o bunică și nepoata sa este testată de secretele trecutului, deși aici April Davila înlocuiește dealurile Nebraskăi cu asprimea deșertului californian, oferind o voce proprie, mai alertă și marcată de o tensiune aproape palpabilă. Remarcăm cum autoarea evită sentimentalismul, preferând o explorare sobră a alcoolismului matern și a lăcomiei rudelor care pândesc proprietatea. Este un roman despre curajul de a înceta să mai fugi și despre responsabilitatea asumată în fața unui destin pe care nu l-ai ales, dar care îți aparține prin sânge.