Youth Without Youth

”Problema nu este realitatea lumii exterioare, ci realitatea obiectivă a dublului sau a îngerului păzitor. Este adevărat?

Foarte adevărat, nu pot crede în realitatea obiectivă a persoanei cu care stau de vorbă; o consider dublul meu.

Într-un fel așa și este. Dar asta nu înseamnă că nu există în chip obiectiv, independent de conștiința a cărei proiecție se arată a fi.”

Ştiaţi că Francis Ford Coppola e fanul lui Mircea Eliade?

Ei bine, Youth Without Youth e rezultatul “întâlnirii” dintre marele regizor american şi intelectualul de excepție al neamului românesc. Youth without youth este ecranizarea nuvelei “Tinereţe fără tinereţe”, scrisă de Mircea Eliade, filmul cu care Francis Ford Coppola a revenit după 10 ani de inactivitate.

Ce l-a determinat să facă acest film? Regizorul mărturiseşte că, citind nuvela lui Eliade, s-a regăsit în ea, în personajul principal, Dominic, şi în inabilitatea acestuia de a termina o lucrare importantă. Filmările au început în 2005 şi au avut loc preponderent în Bucureşti şi Piatra Neamţ, cu o echipă alcătuită în mare parte din români. Părerile despre acest film sunt împărţite, la festivalul de film de la Roma nu a avut parte de critici tocmai favorabile, în timp ce în New York Times s-a bucurat de mai multă apreciere.

Filmul ne spune povestea lui Dominic Matei (interpretat de Tim Roth), un profesor de limbi și filozofie. Acțiunea este setată în România anilor ’38. Dominic, în vârstă de 70 de ani este frământat de ideea sinuciderii, în contextul în care îşi pierduse iubirea vieţii şi nu se simţea în stare să termine lucrarea în care investise atâţia ani – un studiu ambiţios despre originea limbii. Însă planurile îi sunt date peste cap şi este lovit de un fulger. Nu moare, aşa cum ar fi de aşteptat, ci, după ce-şi revine, descoperă că este din nou tânăr. Primise poate o nouă şansă pentru a-şi finaliza lucrarea. Sau pentru a repara greşelile din trecut. Sunt introduşi în peisaj şi naziştii de care Dominic trebuia să se ascundă pentru că aflaseră despre condiţia lui deosebită și plănuiau să-l studieze.

Câţiva ani mai târziu, cunoaşte o tânără care avusese parte de aceeaşi experienţă a fulgerului. Dar aceasta nu va fi doar noua lui iubire, ci şi cea care îl poate ajuta să îşi ducă la capăt cercetările. Însă lucrurile iau o întorsătură neaşteptată, punându-l în faţa unei alergeri dificile.

Deşi filmul respecta cu stricteţe nuvela, cele doua sunt extrem de diferite. Doza generoasă de fantastic din text îl face captivant, însă în film astfel de momente tind spre ridicol, spre o caricatură a lumii spirituale. Și totuşi, nu-l putem acuza pe Coppola, nuvela pe care o ecranizează aparţine unui autor care pentru mulţi poate fi dificil datorită misticismului ce tronează în operele sale, presărate cu tot felul de idei filozofice. Şi-apoi, aş zice că e în mare parte vina filmului, în general, pentru că-i lipseşte ceva din profunzimea unei cărţi. Pentru că filmul se pierde în lupta cu proprile-i limite, în timp ce cartea va fi mereu acel univers infinit.

Important de ştiut e că filmul nu e pentru oricine, ci mai degrabă se adresează unui public restrâns: celor care sunt fani ai regizorului şi vor să vadă un film altfel decât cele cu care ne-a obişnuit, ori celor familiarizaţi deja cu opera lui Eliade și care sunt curioşi să vadă interpretarea lui Coppola. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu zic că filmul e prost, în nici un caz, ci,doar mai greu de digerat, din cauza temelor abordate. Sau…diferit. Provocator. Iar ca să înţelegeţi mai bine ideea ce stă la baza filmului / nuvelei, vă spun că e cam ca în povestea următoare:

“Odată, eu, Chuang-tzu visam că eram fluture, zburând încoace şi încolo, cu toate intenţiile şi scopurileunui fluture. Eram conştient doar că-mi urmez fanteziile ca fluture şi inconştient de individualitatea meaca fluture. Brusc, m-am trezit, culcat, eu însumi din nou. Acum nu ştiu dacă eram omul visând că este fluture sau un fluture care se visează om.”

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *