When God was a Woman

„In the beginning there was Isis: Oldest of the Old, She was the Goddess from whom all Becoming Arose. She was the Great Lady, Mistress of the two Lands of Egypt, Mistress of Shelter, Mistress of Heaven, Mistress of the House of Life, Mistress of the word of God. She was the Unique. In all Her great and wonderful works She was a wiser magician and more excellent than any other God.” (Thebes, Egypt, Fourteenth Century B.C.)

When God Was a Woman
When god was a woman, povestea suprimării riturilor feminine, a fost scrisă pentru a explica evenimentele istorice și atitudinile politice care au dus la crearea și răspândirea miturilor iudeo-creștine despre căderea omului, Paradisul pierdut, dar mai ales de ce vina pentru toate acestea a fost atribuită Evei, devenind mai târziu o povară a tuturor femeilor. Nu e un text arheologic sau istoric, deși se folosește de dovezile pe care aceste discipline le furnizează, fiind mai degrabă o invitație adresată nouă, femeilor de pretutindeni, pentru a descoperi cine suntem, readucând la suprafață o moștenire pierdută.

În această carte Merlin Stone ne prezintă istoria din spatele religiei Zeiței, rezumatul a ceea ce s-a întâmplat cu femeile odată cu orientare spre o cultură patriarhală, făcându-ne conștienți de efectele negative ale creșterii într-o cultură penetrată de un mit al creației ce subjugă și demonizează femeia. Ea ne îndeamnă să explorăm originile antice ale civilizației și dezvoltarea inițială a modelelor religioase pentru a înțelege de ce bărbatul a fost investit cu putere și o mulțime de drepturi, în timp ce femeii i-a fost atribuit rolul de supusă, un fel de accesoriu al acestuia. Deși mulți dintre noi, în prezent, percepem religia ca pe o relicvă a trecutului, pentru părinții, bunicii și străbunicii noștri Biblia era ceva sfânt, cuvântul divin, acel ceva pe care, din lipsă de curaj sau de informare, nu puteau să-l conteste. Etica, moralitatea, conduita, valoarea, simțul datoriei sunt dezvoltate în copilărie tocmai prin aceste parabole promovate de religie. Ele influențează ce considerăm a fi acceptabil din punct de vedere social și ce condamnăm, definind răul și binele.

„Theology is ultimately political. The way human communities deify the transcendent and determine the categories of good and evil have more to do with the power dynamics of the social systems which create the theologies than with the spontaneous revelation of truth from another quarter.” Sheila Collins

Nenumărate religii din trecut susțineau că Dumnezeu trebuie să fie femeie pentru că numai o femeie poate da viață. Deși, pare-se că aceasta se datora faptului că strămoșii noștri îndepărtați nu cunoșteau corelația dintre actul sexul și sarcină, crezând că bărbatul nu are nici un rol în procreare. Există dovezi antropologice și arheologice care susțin teoria conform căreia primele religii erau acelea alea unei divinități feminine. Abia când religiile indo-europene au apărut cu cultura lor dominant masculină, zeița a fost suprimată și odată cu aceasta și drepturile femeilor, cel mai șocant aspect fiind acea lege prin care o femeie dacă devenea victima unu viol, în cazul în care era singură era forțată să se căsătorească cu agresorul, iar dacă era deja promisă unui bărbat sau căsătorită, urma a fi ucisă cu pietre pentru faptul că a fost violată.

Tot aici, aflăm că oamenilor din neolitic ce venerau Zeița le erau deja cunoscute elemente mai sofisticate ce țin de civilizație precum legi, guvernare, rugăciune, dans, preoție, comerț, până și limba scrisă exista în Sumer și alte zone cu mult mai devreme decât ni s-a spus. Iar ceea ce învățăm în școală ca fiind începutul civilizației, sunt de fapt rămășitele acesteia după trei valuri de invazie a triburilor patriarhice.

Latura feminină/ masculină a divinității este un subiect tabu, dar care a fost mult mai mult discutat în ultimele decenii datorită mișcărilor de emancipare a femeii și a revoluției sexuale. Astfel, sunt vehiculate tot felul de teorii, cercetările științifice legate de cromozomii X și Y determinând savanții să creadă că femeile au existat cu câteva generații înaintea bărbaților, reproducerea fiind posibilă și în lipsa acestora. Într-un documentar din 2002, The Real Eve, oamenii de știință susțin a fi descoperit că ADN-ul uman provine de la o femeie africană de acum câteva milioane de ani. Cei care au studiat textele religioase în căutarea unor dovezi care să le susțină teoriile conform cărora divintatea nu este (strict) masculină, au observat că, deși Creatorul este descris folosind termeni de genul masculin, în același timp, pe alocuri, înțelepciunea lui este conturată prin metafore și imagini feminine. Inadecvența sau insuficiența limbajului e posibil să fie o altă cauză a acestor confuzii generatoare de mituri. Citisem undeva că Iisus, ca și cuvânt, în versiunea sa originală, în aramaică, ar fi însemnat născătorul, cel dătător de viață, o portretizare evident feminină. Până și în Geneză ni se spune că omul (cu sensul de omenire) a fost creat în imaginea lui Dumnezeu. Omul, adică atât femeia cât și bărbatul. Am putea ajunge astfel la concluzia că Dumnezeu ar fi cumva echivalentul unei figuri hermafrodite. Să nu uităm că în esență, orice disciplină spirituală ne îndeamnă la întregire, lucru ce nu poate fi realizat decât integrând aspectele feminine în practicile noastre religioase, deci într-un fel, privind divinitatea ca fiind lipsită de gen.

„Yet rather than calling the earliest religions, which embraced such an open acceptance of all human sexuality, ‘fertility cults,’ we might consider the religions of today as strange in that they seem to associate shame and even sin with the very process of conceiving new human life. Perhaps centuries from now scholars and historians will be classifying them as ‘sterility cults.”

Deși When God was a Woman este o carte ce țipă a feminism dus la punctul său cel mai extrem, având în vedere felul în care glorifică această religie a zeiței, uitând să menționeze că adepții ei erau adesea la fel de sălbatici ca cei ce adorau imaginea unei divinități masculine, nu trebuie să-i negăm meritul de a planta în noi sămânța acelui „ce ar fi dacă?”. Este totuși cartea unei scriitoare ce a avut un rol fundamental în apariția teologiei feministe din anii ’70-’80 alături de Marija Gimbutas. Indiferent de măsura veridicității teoriilor sale, simpla conștientizare a cândva răspânditei venerări a Zeiței drept creatoare a lumii, sau cel puțin a omului, ar putea să mai slăbească acele opresive și false imagini patriarhale, stereotipuri, legi, sau obiceiuri care s-au dezvoltat din dorința de a suprima feminitatea. A practica o religie feminină nu trebuie să o înlocuiască, ci mai degrabă să o complementeze pe cea masculină, pentru că odată cu aceasta se dezvoltă și o acceptare a corpului ca fiind sacru, instinctele și dorințele devenind mai degrabă sacre decât păcătoase. A nega o parte din moștenirea noastră, a respinge latura feminină a divinității e ca și cum ne-ar lipsi o parte din suflet. Câte și câte probleme pot apărea din acest aparent simplu motiv, și totul datorită unui mit ce a deformat treptat realitatea, înlocuind-o!

„Perhaps when women and men bite that apple–or fig–at the same time, learn to consider each other’s ideas and opinions with respect, and regard the world and its riches as a place that belongs to every living being on it, we can begin to say we have become a truly civilized species.”

Cu părul său alb colorat cu henna într-un roșu aprins, purtând culori închise și jachete de piele, de obicei cu o țigară în mână, cu o voce profundă și hotărâtă, privire străpungătoare, un râs contagios- felul în care au descris-o cei care au întâlnit-o corespunde perfect imaginii unei rebele. A feministei care, construindu-și teoriile pornind de la ideile lui Robert Graves și petrecând aproximativ zece ani documentându-se, cu rucsacul în spate, a pornit într-o călătorie din San Francisco și până în Beirut pentru a corecta și aduce în atenția publicului informații ce țin de statutul pe care femeia obișnuia să îl aibă în culturile antice. Până și numele său, Merlin Stone, trădând o personalitate alchimizantă, fermecătoare, puternică și de neclintit în propriile-i convingeri. Bifând profesii precum scriitor, sculptor , profesor de artă și istoria artei, este cunoscută în special datorită cărții When God Was a Woman, deși a mai publicat Ancient Mirrors of Womanhood, 3,000 Years of Racism plus nenumărate povestiri, recenzii și eseuri.

 

Author: Elena Silvana

Scriu și citesc, iar asta îmi ocupă tot timpul. Cred în anticipație și în curiozitate ca fiind cea mai pură formă de insubordonare. Nici o poveste nu poate fi spusă fără poezie. Arta nu ar trebui să fie separată de viață ca și cum ar fi prea prețioasă pentru utilizarea de zi cu zi. Poate tocmai de aceea deviza mea este: dream, create, inspire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *