“Visez timid şi la un maraton montan” (interviu cu un alergător)

Pe Andra o ştiu de mult. Îmi place optimismul ei, pofta de viaţă, zâmbetul ce-i înfloreşte pe chip mai mereu. Are un blog unde vorbeşte despre locurile frumoase pe care le descoperă, stilul de viaţă sănătos, călătorii şi mişcare. O întâlnesc în ceainării, la evenimente, dar şi în parc, unde ea aleargă, iar eu mă plimb în pas rapid. Are la activ două maratoane, i-ar plăcea să-şi îmbunătăţească viteza, iar în interviul de mai jos aflăm încă şi mai multe detalii din viaţa unui alergător entuziast care, în cazul acesta, este şi un cititor pasionat.

Cum ai început aventura alergării?

Aventura alergării a început pentru mine într-o seară de primăvară, după ce mă certasem cu un tip. Asta se întâmpla acum mai bine de 5 ani şi ţin foarte bine minte că era o zi de luni. Nu a fost nimic plănuit, pur şi simplu mi-am pus o pereche de adidaşi şi am ieşit să alerg pe bulevard, la întâmplare, ca să-mi consum nervii. Deşi m-am întors obosită şi roşie la faţă, a fost o experienţă de care m-am bucurat şi care m-a liniştit, aşa că mi-am propus ca în fiecare luni seară să ies la alergat + plimbat. Era perioada în care mă familiarizam cu alimentaţia sănătoasă şi alergarea s-a potrivit foarte bine în tabloul ăsta. La început alergam 1-2 ture de lac, adică vreo 3-6 km, şi mi se părea foarte mult, însă o făceam pur şi simplu de plăcere. Au urmat apoi primii adidaşi de alergat, primul cros, primul semimaraton, primul maraton, prima cursă montană şi sper să urmeze multe alte „prima dată”.

De ce alergi?

Alergatul e despre mine şi demonii mei, despre îmblânzirea lor. Învăţ să convieţuiesc cu gândurile mele şi să am răbdare. Alerg pentru endorfine, pentru plăcerea de după şi pentru stările diferite pe care mi le oferă, pentru provocarea de a fi mereu mai bună. E un mod de a celebra viaţa şi de a mă bucura de ceea ce sunt. Am scris mai multe despre asta într-un articol pe blogul meu.

Care e cea mai mare provocare pentru tine în termeni de alergare?

La acest moment, o provocare ar fi îmbunătăţirea vitezei şi terminarea unui maraton în mai puţin de 4 ore sau finalizarea unui ultra-maraton (o distanţă mai mare decât un maraton, de obicei de minim 50-60 km). Visez timid şi la un maraton montan.

Cu ce te ajută alergatul?

Ohooo, e o listă lungă. Un citat care-mi place spune aşa: “The more I run, the more I love my body. Not because it’s perfect, far from it, but because with every mile it is proving to me that I am capable of more than I ever thought possible.”

Alergatul m-a ajutat să am mai multă încredere în mine. Datorită lui am învăţat să am un pic mai multă răbdare şi să iau lucrurile pas cu pas, să nu mă las demotivată de primul obstacol, ci să caut soluţii pentru a trece de eventualele bariere. Am descoperit în mine resurse pe care n-aş fi crezut că le am. Alergând, am grijă de sănătatea mea şi mă bucur de mai multă energie, e un fel de pastilă pentru bună-dispoziţie, în special dimineaţa. Tot graţie alergatului am devenit mai organizată şi am învăţat să-mi gestionez mai bine timpul, pentru că altfel e greu să găseşti momente libere pentru mişcare. Trezitul de dimineaţă nu-mi mai pune probleme şi mi-e uşor să mă dau jos din pat ştiind că urmează să alerg.

La ce te gândeşti cand alergi?

La nimic în mod special, îmi trec prin minte tot felul de gânduri. De multe ori îmi imaginez că sunt la o competiţie şi intru în atmosferă, vizualizându-mă în situaţii de maximă energie în timp ce trec linia de sosire şi scot personal best. Alteori mi se desfăşoară întregi liste cu “to do” stuff din viaţa reală, îmi fac planuri de vacanţă sau îmi amintesc de vreo întâmplare fericită. Mă intrigă ceilalţi alergători care trec pe lângă mine, mă întreb de multe ori cum e viaţa lor în rest şi ce-i mână în fiecare dimineaţă pe aleile parcului. Sunt şi momente în care pur şi simplu mă bucur de paşii făcuţi, de fiecare gură de aer şi reuşesc să fiu prezentă 100% în alergare, conectându-mă cu ritmul respiraţiei. 

Cum rămâi motivată să alergi în mod regulat?

Începutul e mai greu, însă după ce prinzi gustul nu mai e vorba de a rămâne motivat, pur şi simplu îţi intră în reflex şi devine un obicei, la fel ca spălatul pe dinţi, de exemplu. E chiar şi un fel de dependenţă, dacă nu ies la alergat vreo 3 zile simt că n-am stare, că-mi lipseşte ceva. De anul ăsta am început să alerg şi iarna şi, surpriză!, am descoperit că e chiar mai plăcut decât atunci când e (foarte) cald. 

Care a fost cea mai gravă leziune pe care ai suferit-o în timp ce alergai?

Din fericire, n-am prea avut probleme grave de sănătate de la alergat. În toamna anului trecut am făcut o entorsă urâtă care m-a ţinut departe de parc pentru multe săptămâni. Nu ştiu cum am căpătat-o, dacă a fost în timpul alergării sau din cauza unui stretching prea agresiv, dar s-a întâmplat. Habar n-aveam ce ar trebui să fac în situaţia respectivă, adică R.I.C.E. (rest = repaus, ice = gheaţă, compression = compresie, elevation = ridicare), de care am aflat ulterior, iar în loc să mă odihnesc am tot forţat piciorul, aşa că durerea s-a prelungit mult timp. Însă într-un final mi-a trecut şi, deşi poate părea exagerat, am simţit că renasc. 

Ce mănânci înainte şi după alergare?

De obicei alerg dimineaţa, iar înainte mănânc întotdeauna ceva carbohidraţi. Fulgii de ovăz cu lapte sau iaurt sunt preferaţii mei, alături de un praf de scorţişoară, migdale/nuci, carob, seminţe de in etc. După alergat îmi fac un ceai mare, apoi mai stau puţin şi îmi iau gustarea de fructe. Uneori poftesc şi la brânză sau ronţăi un morcov.

Ai vreun obicei bizar atunci când alergi?

Hm…. Faptul că nu îmi monitorizez performanţa când alerg cred că poate fi considerat un fapt ciudat de către alergătorii pasionaţi. Nu îmi iau telefonul mobil la alergat, nu folosesc vreo aplicaţie pentru distanţă sau timp şi n-am alergat niciodată cu muzică în urechi.

De ce citesti?

Cititul este pentru mine un fel de vacanţă all inclusive în care evadez cu plăcere, dau shut down grijilor şi mă scufund într-un univers de relaxare. Îmi place să intru în pielea unor personaje, mă pasionează subiectele ciudate şi mă minunez de imaginaţia unor scriitori. Citesc pentru a învăţa lucruri noi şi pentru senzaţiile atât de vii pe care le am când mă aflu în miezul unei cărţi palpitante.

Foto: Vlad Sageata

Author: Ioana Ristea

Sunt curioasǎ şi-mi place sǎ învǎţ, îmi sunt dragi oamenii şi imperfecţiunile lor, cred în armonie interioarǎ şi încerc sǎ mǎ joc cât mai mult.

1 thought on ““Visez timid şi la un maraton montan” (interviu cu un alergător)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *